Te salut om drag si frumos de oriunde ai fi si oriunde te-ai afla Numele meu este Mihai Onila . Eu acum sunt un muzician cu experiența de peste 39 de ani deja ,provin dintr-o minunata familia de muzicanți intr.-o combinație foarte frumoasa de etnii balcanice. Am sa incep sa îmi enumăr bunicii si etniile lor, care din partea mamei bunicul era bulgar si bunica romanca ia din partea tatalui meu bunicul era tigan lautar si bunica tiganca rusoaica. Bunicii din partea mamei mele au trait in satul Ulmeni din judetul Oltenita iar bunicii din partea tatalui meu au trait in Vidra județul Giurgiu. Iată cum din combinație pătrata de roman ,tigan is, bulgar si rus am apărut eu fix in anul 1971 pe data de 30 Ianuarie in jurul orei 10.20 de minute dimineața . Mi s-a spus ca eu am fost cel mai deosebit copil din toata sectia pentru ca eram , ALBIN Adică tot parul meu era alb ca si cum m-as fi născut bătrân sau cel puțin înțelept , in viziunea mea. La vârsta de 3 ani tatăl meu acordeonist fiind , studia la acordeon iar mama fiind plecat la piața ,iar pe vremea aia jucării existând foarte puține ,tatăl meu mi-a dat voie sa mă joc cu un patent cu mîner-ul roșu-portocaliu din plastic. Atunci părinții mei aveau cântări sau gig-uri cum se spune modern de Vineri pana Luni noaptea in fiecare săptămâna ,eu fiind lăsat acasă cu o bona care la vremea respectiva era denumita servitoare dar care mie îmi tine loc de îngrijitoare pentru ca ea mă spăla , îmi dădea sa mănânc , in fine se ocupa tot timpul de mine. Revin la momentul in care mă jucam cu patentul cu mâner rosu-portocaliu si tatăl meu începând sa studieze o hora de joc eu am început instinctiv sa bat ritmul cu patentul . Tatăl meu la început nu a observat focusându-se doar pe studiu dar după câteva minute in care eu implicat fiind in ceea ce făcea el si bătând cu dârzenie ritmul ,tatăl meu a observat si de bucurie a strigat - Mihai tata ,tu ai talent ! Pentru mine nu a însemnat nimic neînțelegând însemnătatea cuvântului si greutatea cuvântului respectiv la vârsta de 3 ani. Dar acela a fost momentul in care parintii mei au discutat si au stabilit ca atunci cand va venii momentul eu voi incepe scoala direct la o scoală de muzică specializată si cea mai recunoscuta scoala la acel moment era Liceul George Lipatti care era situat pe o straduța in spatele Mitropoliei ,iar eu mergeam condus de îngrijitoarea mea tanti Rodica in fiecare zi din ziua in care am împlinit 7 ani. Când am intrat in primul an la Liceul George Lipatti in clasa a 1-a existau doar 2 posibilități de a te înscrie in acea scoală de specialitate adică , sa intri direct si sa studiezi Vioara cea mai mica cu numărul 1 si Pianul Eu de mic copil simțind lipsa părinților mei care 4 zile din 7 care erau mereu plecați bineînțeles ca nu m-am dezvoltat la fel ca si ceilalți copii pentru care părinții le erau alături 7 din 7 chiar daca aveau un job. Si foarte firav si subdezvoltat , de la primele lecții de vioară , nu reușeam sa stau nemișcat cu vioara pe umăr si mă mișcam pandantiv după arcuș. Singurul profesor pe liceu care preda lecții la vioara nr 1 era un bărbat înalt cu un semn distinct foarte vizibil , Mărul lui Adam foarte dezvoltat. Acel profesor mă atenționa de fiecare dată ,la fiecare ora sa stau drept , dar eu spuneam da si începând sa cant fără sa îmi dau seama mă mișcam o data cu arcușul de la stânga la dreapta. Aceasta experiență era de-a dreptul traumatizantă pentru profesor iar in trimestrul al 3-lea nu a mai suportat ,a convocat o ședință cu părinții si cu conducerea Liceului si a spus clar si răspicat – Ori pleacă el (adică eu !) ori plec eu. Va imaginați ca fiind sigurul profesor de vioara pe liceu si vioara fiind un instrument obligatoriu părinții mei au fost obligați sa mă transfere la o scoală generala normala. Dar tatăl meu știind că am talent nu a renunțat la visul său de a-si vede copilul muzicant ca si el si de la vârsta de 11 ani mi-a găsit un Profesor particular care sa vină acasă si sa mă învețe să cînt la acordeon punându-mă in același timp sa citesc si sa scriu si note ca un muzician adevărat ,ei părinții mei . neavând la vremea respectiva posibilitatea de a învăța să scrie sau să citească note , ceea ce in ochii mei nu avea nici o importantă daca tatăl meu știa sau nu știa sa citească note pentru ca el pentru mine era omul perfect deținând un AUZ PERFECT și când spun un auz perfect mă refer la faptul ca daca cineva lovea intr-un pahar gol ,tatăl meu cu exactitate putea sa spună tonul în care a sunat paharul fără sa facă nici un efort ceea ce pentru mine a fost si încă este un defect pentru ca eu nu dețin acest AUZ PERFECT nici acum când scriu acest blog. Cu profesorul meu pe care il chema Tunaru Gheorghe si care avea o vârsta destul de înaintată in jur de 55 de ani ,un clarinetist cititor si scriitor de note ,pensionat de armata dar colaborator cu mai multe Teatre din Bucureștiul vechi. Teatre care încă dețineau fosa pentru orchestră cum ar fi Teatrul Evreiesc de Stat , studiam de 2 ori pe săptămâna in timpul in care aveam scoală iar când nu aveam scoală ,adică pe timpul vacanțelor studiam cu el de 3 ori pe săptămână si a treia oara bineînțeles ca era o zi din Week-end când , la ora 7 dimineața sosea la noi în curte , intra in casă , venea la patul meu si mă striga ușor ... Mihai, Mihai trezește-te ca am venit sa facem lecția. Mă trezeam , mâncam ceva si apui începeam studiul ,la ora 12.00 aveam prima pauza , apoi începeam din nou , la ora 18.00 avem din nou pauza iar uneori la ora 22.30 se ridica spunând .... -Plec pentru ca altfel nu mai prin ultimul tramvai ... Din fericire pentru el tramvaiul din fața blocului de lângă strada pe care locuiam Persicani in Vadul Nou cartierul Ferentari din București sectorul 5 ,il lăsa in fata casei sale la Hala Traian. Așa am studiat de la 11 ani la 17 ani cu acest minunat om care fuma cate 3 pachete de țigări pe zi si care avea o răbdare de fier ,iar de fiecare data când ajungeam la finalul unui exercițiu spunea calm...Hai de la început !
